Doi studenți din Cluj-Napoca vor reprezenta România la Olimpiada Europeană de Meserii EuroSkills 2023, secțiunea Integrare de Sisteme de Roboți

  • FANUC și WorldSkills România au organizat prima ediție a OLIMPIADEI NAȚIONALE FANUC WorldSkills de Integrare de Roboți Industriali pentru tinerii români
  • Patru echipe de studenți de la universitățile tehnice din țară au concurat la Cluj-Napoca în 26-27 aprilie. Echipa câștigătoare va reprezenta România la categoria Integrare de Sisteme de Roboți în cadrul Olimpiadei Europene de Meserii EuroSkills Gdánsk 2023, organizate în Polonia în septembrie 2023.

Începutul anului 2023 a fost unul solicitant pentru studenții departamentelor de robotică din cadrul a patru universități tehnice românești, respectiv Universitatea  Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică din București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care au participat la cursuri și probe de preselecție în vederea calificării la prima ediție a Olimpiadei Naționale FANUC WorldSkills de Integrare de Roboți Industriali, organizată în România în această primăvară, la sediul FANUC România de lângă Cluj-Napoca.

Cele patru echipe finaliste, alcătuite fiecare din câte doi studenți și un cadru didactic îndrumător s-au întrecut timp de 2 zile în patru probe de concurs, desfășurate exclusiv în limba engleză, în a-și demonstra abilitățile și cunoștințele de programare și utilizare a roboților industriali. Concursul, organizat în parteneriat de către FANUC România și Fundația WorldSkills România, are ca obiectiv pe termen lung aprofundarea cunoștințelor, abilităților și experienței practice a studenților din universitățile tehnice românești în programarea și integrarea roboților industriali în perspectiva dezvoltării unei cariere profesionale într-un domeniu de foarte mare actualitate. Echipa câștigătoare va fi înscrisă oficial ca reprezentantă din partea României la proba de Integrare de Sisteme de Roboți în cadrul EuroSkills Gdánsk 2023.

Kántor și Attila, membrii echipei câștigătoare, sunt studenți în anul IV la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managmentul Producției.

Sarcina principală de lucru din cadrul competiției era un proces preluat din industrie. Așadar, a implicat toate detaliile tehnice precum electronică, modelare layout în RoboGuide, programare, instalarea echipamentelor și altele. A fost o experiență foarte bună, fiindcă am avut ocazia să punem în practică ceea ce am studiat la facultate. Fiindcă exercițiul principal al competiției a fost unul realist și ne-am aflat permanent sub presiunea timpului, consider că ne va ajuta enorm de mult în cariera noastră de roboticieni.
Kántor Józsué, membru al echipei câștigătoare
Din punctul nostru de vedere, cel mai dificil a fost să lucrăm după standardele europene care sunt foarte de stricte din toate punctele de vedere. Pe de altă parte, multitudinea de cerințe a generat o colaborare bună între noi. Fără lucrul în echipă nu am fi reușit o asemenea performanță.
Krasznai Györk Attila, membru al echipei câștigătoare

Aflându-se la prima ediție, experții români și organizatorii au primit sprijinul Expertului European în Integrare de Sisteme de Roboți, doamna Karla Kosch, expert britanic de origine română. Doamna Kosch a participat la Olimpiadă în calitate de președinte al juriului.

Prima Olimpiada Națională de Integrare de Roboți Industriali desfășurată la Cluj-Napoca a dezvăluit talente din patru mari universități. Munca depusă cu dedicație de echipele de studenți din Cluj, București, Sibiu și Iași a fost cu atât mai evidentă în timpul concursului susținut în limba engleză, un pas îndrăzneț și lăudabil, care aduce România cu un pas mai aproape de competițiile internaționale. Felicitări organizatorilor – FANUC România și WorldSkills România – pentru această inițiativă unica și mult succes la EuroSkills Gdansk în septembrie  2023.

Karla Kosch, Lector în Inginerie, Northen Regional College, Irlanda de Nord

În timp ce automatizarea industrială și robotizarea au devenit soluții preferate de producătorii industriali pentru sporirea competitivității și a performanței, multe companii se confruntă cu o criză a lucrătorilor calificați. Prin astfel de parteneriate și implicarea în proiecte educaționale, FANUC își dorește să ofere oportunități noilor generații în a învăța tot mai mult și a se specializa în domeniile de interes.

Despre FANUC

Corporația FANUC este unul dintre liderii mondiali în automatizarea fabricilor pentru sisteme de control CNC, roboți și mașini de producție (ROBODRILL, ROBOCUT și ROBOSHOT). Din 1956, FANUC este pionierul în dezvoltarea mașinilor cu comandă numerică în industria automatizării. Cu 266 de locații FANUC în întreaga lume, inclusiv în România, și peste 8.000 de angajați, FANUC oferă o rețea densă în vânzări, suport tehnic, cercetare și dezvoltare, logistică și servicii pentru clienți.

FANUC România este subsidiara locală a organizației FANUC și are sediul principal în Cluj-Napoca. Din 2018, FANUC, în calitate de producător de top de roboți industriali, a devenit partener global al WorldSkills International și facilitator în organizarea competițiilor naționale, europene și mondiale dedicate tinerilor integratori de roboți industriali.

Despre WorldSkills

Organizația WorldSkills este recunoscută pentru contribuția sa de decenii în promovarea meseriilor în rândul tinerilor prin competiții organizate în întreaga lume. Misiunea globală a WorldSkills este direcționată înspre trei zone de interes: să inspire tinerii în a-și urma pasiunea în viață, să dezvolte meserii prin specializări și concursuri standardizate și să atragă reprezentanți ai industriilor, organizațiilor guvernamentale și mediului academic pentru susținerea tinerilor.

Fundația WorldSkills România se aliniază obiectivelor globale și susține performanța profesională în rândul tinerilor români prin afirmarea excelenței în domeniul profesional, crearea de experiențe de învățare relevante în diverse domenii profesionale și facilitarea colaborării cu organizații cheie din domeniile respective.

-->

Copyright © 2020 Worldskills Romania. All rights reserved. Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Politica de cookies

Thanks to QuestionPro's generosity, we now have survey software that powers our data intelligence.