Liceele agricole dau startul educației despre biodiversitate în spații urbane

CONTEXT: Într-o lume tot mai sufocată de tehnologie, industrie și poluare, în care natura este constrânsă să se adapteze, acolo unde poate, este important ca prin educație, prin participare și mobilizare civică, tinerii de azi să conștientizeze importanța protejării naturii și a conservării biodiver

sității, pentru ca pe viitor, orașele, acum sufocate și gri, să devină verzi, iar omul de mâine să fie capabil nu doar să controleze natura, ci mai ales să conviețuiască în mijlocul ei.

Acest proiect este construit în jurul altor programe derulate de WSRo și dedicate educației agricole din școlile și liceele din România. Prin activitățile desfășurate în cadrul proiectului EPLUG (platforma-europeana-pentru-inverzire-urbana) se urmărește tocmai educația pentru spații urbane verzi, care să fie prietenoase cu oamenii și cu vietățile care asigură viața pe această planetă. Polenizatorii (albine sălbatice, albine domestice, bondari, furnici) sunt printe cele mai afectate ființe atât de modificările aduse de agricultură (pesticide, insecticide), cât și de dezvoltarea urbană și periurbană rapidă, în care spațiile verzi lipsesc sau sunt insuficiente. Proiectul ESC „Let us tell you: Vocational education is so cool!” urmărește promovarea ofertei educaționale a liceelor agricole, precum și a activităților desfășurate de ele, prin crearea de materiale și conținut pentru mediul online și a unor activități specific de învățare și formare.

 

 

SCOP: Prin mobilizarea elevilor din opt liceele agricole din țară considerăm că se poate oferi cadrul prin care educația pentru biodiversitate să ajungă la întreaga comunitate: elevi (de liceu și gimnaziu), profesori, comunitatea locală, stakeholders (autorități locale, servicii de urbanism, producători agricoli). Scopul educațional al proiectului este ca tinerii de azi să conștientizeze importanța protejării naturii și a conservării biodiversității. Proiectul urmărește sensibilizarea opiniei publice privind problematica biodiversității și, în egală măsură, creșterea vizibilității liceelor agricole implicate și promovarea ofertelor educaționale ale acestora.

 

ACTIVITĂȚI PROPUSE:

 

  • Workshop-uri on-line (întâlniri între licee și întâlniri cu experți din domeniul biodiversității)
  • Activități de documentare:
  • Analiza biodiversității locale: identificarea de probleme, căutarea de soluții
  • Monitorizarea activității realizate în cadrul proiectului
  • Realizarea și amplasarea Hotelurilor pentru polenizatori
  • Promovarea activității desfășurate, realizarea de materiale și de conținut pentru promovarea ofertei educaționale pentru anul școlar 2022-2023.

 

OBIECTIVE:

  • Echipe, formate din 3-5 elevi din fiecare liceu participant, să își dezvolte competențe de colaborare în cadrul grupului, de comunicare, de negociere și analiză.
  • Elevii participanți din fiecare liceu să identifice caracteristicile biodiversității zonei în care se află liceul, să analizeze problemele de mediu și să identifice soluții pentru rezolvarea acesteia.
  •  Elevii participanți să își dezvolte abilitățile practice de construire a unor Hoteluri pentru polenizatori, dar și abilități digitale de realizare și pre

  • lucarea de materiale foto-video.
  • Liceele să promoveze educația agricolă la nivelul comunității. 

 

REZULTATE:

  • 2 workshop-uri online 
  • Minim câte 2 hoteluri pentru polenizatori pentru fiecare liceu participant
  • Resurse (materiale suport) pentru elevii și profesorii din școlile partenere
  • Materiale foto-video care să documenteze activitățile din cadrul proiectului

Am dorit să oferim în cadrul acestui proiect materiale cu un conținut pe de o parte atractiv pentru elevi și profesori, dar și relevant pentru campania de conștientizare a importanței biodiversității. Astfel, profesorii din cele 8 școli au înțeles relevanța activităților propuse și au integrat activitățile din cadrul proiectului atât în procesul de predare-învățare, identificând, alături de elevi, caracteristicile biodiversității locale și factorii de poluare care afectează viețuitoarele din zonă, cât și în activitățile de promovare a ofertei educaționale a liceului.

Atât cei 71 de elevi cât și cei 16 profesori care au completat chestionarele de feedback au considerat că, în urma activităților din proiect, elevii și-au dezvoltat competențe de lucru în echipă, studiu și analiză, dar și competențe digitale.

 

PERIOADA DE DESFĂȘURARE:  2 – 27 Mai 2022

Proiectul s-a desfășurat în cadrul programului European Vocational Skills Week 2022 (16 – 20 mai 2022).

PARTENERI: Fundația Worldskills Romania (WSRo), Liceul Tehnologic „Demostene Botez” Trușești, Liceul Tehnologic „Dorna Candrenilor” Suceava, Liceul Agricol „Mihail Kogălniceanu” Miroslava, Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brănești, Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” București, Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” Târgu Mureș, Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud, Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta.

Copyright © 2020 Worldskills Romania. All rights reserved. Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Politica de cookies

Thanks to QuestionPro's generosity, we now have survey software that powers our data intelligence.