Proiectul Meserii pentru Natură, o inițiativă WorldSkills Romania implementată cu susținerea Fundației OMV Petrom, prin fondul de finanțare „Azi. Împreună”, ediția 2026, se adresează elevilor de la liceele tehnologice din comunități dezavantajate, în special din mediul rural și mic urban.
Scopul – dezvoltarea cadrului și competențelor necesare pentru protejarea și conservarea biodiversității locale.
Obiectivul – transformarea elevilor din licee tehnologice în actori activi ai conservării naturii, capabili să identifice probleme de mediu, să implementeze soluții locale și să inspire implicarea altor membri ai comunității. Proiectul generează un model educațional replicabil, adaptat liceelor tehnologice, vocaționale și teoretice, și transferabil la nivel național.

Beneficiari:
Rezultate:
Proiectul va fi implementat în licee tehnologice din 10 județe (Bihor, Brăila, Buzău, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Prahova, Vâlcea), în perioada septembrie 2026 – noiembrie 2027.
Lista liceelor participante, disponibilă în curând.
Activitățile prevăzute în perioada septembrie 2026 – noiembrie 2027 includ:
Proiectul răspunde unei duble provocări: pe de o parte, degradarea habitatelor naturale și declinul biodiversității în numeroase comunități rurale, periurbane și urbane, iar pe de altă parte, accesul limitat al tinerilor la experiențe educaționale relevante care să îi pregătească pentru a înțelege și aborda aceste probleme începând cu comunitățile din care fac parte.
Copyright © 2026 Worldskills Romania. All rights reserved. Termeni si conditii | Politica de retur | Politica de confidentialitate | Politica de cookies
Thanks to QuestionPro's generosity, we now have survey software that powers our data intelligence.